Rîma -m at
Definitie, sens si explicatie
1Rima (-m, at), verb –
1. (Despre porci) A scurma pamintul cu ritul. –
2. A scurma. – Mr. ram(are), arim(are), megl. rǫm, ramari.
Limba Latina rimāre (Puscariu 1461; Rew 7320; Paul Remy, Rom., Lxxvi, 374-83), conform tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, verifica cuvantul: franceza rimee „crapatura, spartura”, limba albaneza rëmoń (Philippide, Ii, 652).
Legatura cu curma si darima este dubioasa. – Derivat rimator, substantiv masculin (porc, dobitoc); rimatura, substantiv feminin (scurmatura; loc de rimat).
Rima, substantiv feminin (vierme care traieste in pamint), care se considera in general drept deverbal de la a rima (Tiktin; Rew 7320; Candrea), este mai curind limba greaca (veche) ῥόμος „vierme, rima”, fara indoiala apropiat formal verbului.
Conform: si Rew
1. (Despre porci) A scurma pamintul cu ritul. –
2. A scurma. – Mr. ram(are), arim(are), megl. rǫm, ramari.
Limba Latina rimāre (Puscariu 1461; Rew 7320; Paul Remy, Rom., Lxxvi, 374-83), conform tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, verifica cuvantul: franceza rimee „crapatura, spartura”, limba albaneza rëmoń (Philippide, Ii, 652).
Legatura cu curma si darima este dubioasa. – Derivat rimator, substantiv masculin (porc, dobitoc); rimatura, substantiv feminin (scurmatura; loc de rimat).
Rima, substantiv feminin (vierme care traieste in pamint), care se considera in general drept deverbal de la a rima (Tiktin; Rew 7320; Candrea), este mai curind limba greaca (veche) ῥόμος „vierme, rima”, fara indoiala apropiat formal verbului.
Conform: si Rew