1
Ordona, (1) ordon, (2) ordonez, verb I. Tranzitiv
1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune.
(Învechit) A prescrie un medicament, un tratament.
2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Variantă: (învechit) Ordina verb I] – Din franceză Ordonner.
1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune.
(Învechit) A prescrie un medicament, un tratament.
2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Variantă: (învechit) Ordina verb I] – Din franceză Ordonner.
DEX – dicționarul explicativ
2
A ordona ordon tranzitiv 1) (urmat, de obicei, de o propoziție completivă cu conjunctivul) A cere în mod autoritar și oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a așeza; a rândui. /<franceză ordonner
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Ordona verb tranzitiv
1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda.
2. a orândui, a aranja, a rândui.
(matematică) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< franceză ordonner)
1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda.
2. a orândui, a aranja, a rândui.
(matematică) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< franceză ordonner)
MDN – marele dicționar de neologisme
4
Ordona verb I. tranzitiv
1. A porunci, a dispune, a comanda.
2. A orândui, a aranja, a rândui. [Prezent indicativ ordon și -nez. / < franceză ordonner].
1. A porunci, a dispune, a comanda.
2. A orândui, a aranja, a rândui. [Prezent indicativ ordon și -nez. / < franceză ordonner].
DN – dicționar de neologisme
Încă o definiție din alt dicționar
5
Ordona verb, (poruncește) indicativ prezent 1 singular ordon, 3 singular și plural ordonă; (rânduiește) indicativ prezent 1 singular ordonez, 3 singular ordonează; conjuncție prezent 3 singular și plural ordone/ordoneze
DOOM – dicționarul ortografic