1
Cunoaște, cunosc, verb III.
1. Tranzitiv A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul.
2. Tranzitiv A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva.
3. Tranzitiv A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva.
Expresie A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza.
A ști felul de a fi al cuiva.
Expresie A cunoaște lumea = a avea experiența vieții.
A recunoaște, a identifica.
A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva.
A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta.
4. Reflexiv A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi.
A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaște.
Expresie (Tranzitiv) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit.
5. Tranzitiv A admite adevărul; a nu tăgădui.
6. Intranzitiv (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti.
7. Tranzitiv A admite calitatea sau titlul cuiva.
8. Tranzitiv A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Latină popular Connoscere (= cognoscere).
1. Tranzitiv A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul.
2. Tranzitiv A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva.
3. Tranzitiv A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva.
Expresie A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza.
A ști felul de a fi al cuiva.
Expresie A cunoaște lumea = a avea experiența vieții.
A recunoaște, a identifica.
A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva.
A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta.
4. Reflexiv A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi.
A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaște.
Expresie (Tranzitiv) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit.
5. Tranzitiv A admite adevărul; a nu tăgădui.
6. Intranzitiv (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti.
7. Tranzitiv A admite calitatea sau titlul cuiva.
8. Tranzitiv A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Latină popular Connoscere (= cognoscere).
DEX – dicționarul explicativ
2
A cunoaște cunosc tranzitiv 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a ști. Cunoaște orașul. cunoaște o limbă. cunoaște opera unui scriitor.
Cunoaște viața (sau lumea) a avea mare experiență de viață. 2) (persoane) A ști din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil.
A nu cunoaște moarte a) a fi durabil; b) a lăsa o amintire vie. 3) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a recunoaște. 4) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a ști; a pricepe. Cunosc intențiile lui. /<latină connoscere
Cunoaște viața (sau lumea) a avea mare experiență de viață. 2) (persoane) A ști din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil.
A nu cunoaște moarte a) a fi durabil; b) a lăsa o amintire vie. 3) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a recunoaște. 4) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a ști; a pricepe. Cunosc intențiile lui. /<latină connoscere
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A se cunoaște mă cunosc intranzitiv A fi cunoscut (unul cu altul); a deține informații unul despre altul; a se ști. /<latină connoscere
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Cunoaște (cunosc, cunoscut), verb –
1. A lua cunoștință. –
2. A înțelege, a aprecia, a judeca. –
3. A cîștiga, a achiziționa. –
4. A deduce, a conchide. –
5. A observa, a remarca. –
6. A ști, a avea în minte, a-și da seama de ceva. –
7. A fi în relații cu cineva. –
8. A fi la curent. –
9. A recunoaște, a identifica. –
10. A avea raporturi trupești cu o femeie. –
11. A recunoaște, a dovedi, a declara, a admite. –
12. A fi recunoscător, a mulțumi. –
13. A recunoaște drept șef, a respecta, a avea considerație. – Aromână cunoscu, cunuscui, cunoaștire, meglenoromână cunos(c), istroromână cunoscu. Latină cognōscĕre, prin intermediul unei forme vulg. *connōscĕre (Pușcariu 447; Candrea-dens., 446; Rew 2031; Dar); conform italiană conoscere, provensală conoire, franceză connaître, catalană coneixar, spaniolă conocer, portugheză conhecer. – Derivat cunoscut, substantiv masculin (persoană știută; prieten); necunoscut, adjectiv (care nu este cunoscut); cunoscător, adjectiv (care cunoaște); necunoscător, adjectiv (care nu cunoaște, ignorant); cunoștință, substantiv feminin (cunoaștere; știre; judecată; noțiune, idee; relație de societate; persoană cunoscută; învechit, gratitudine; învechit, conștiință); necunoștință, substantiv feminin (ignoranță, nepricepere); încunoștiința, verb (a aduce la cunoștință; a informa); cunoștințe, substantiv feminin plural (persoane cunoscute) care pare să reprezinte latină cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Drăganu, Dacor., II, 278; Dar), secolul XVII, învechit; recunoaște, verb (a admite; a acorda; a mărturisi; a vizita; a explora; a mulțumi), a înlocuit în epoca modernă verb cunoaște cu sensurile 11-13; recunoscător, adjectiv (care poartă gratitudine); nerecunoscător, adjectiv (ingrat); recunoștință, substantiv feminin (gratitudine); nerecunoștință, substantiv feminin (ingratitudine).
1. A lua cunoștință. –
2. A înțelege, a aprecia, a judeca. –
3. A cîștiga, a achiziționa. –
4. A deduce, a conchide. –
5. A observa, a remarca. –
6. A ști, a avea în minte, a-și da seama de ceva. –
7. A fi în relații cu cineva. –
8. A fi la curent. –
9. A recunoaște, a identifica. –
10. A avea raporturi trupești cu o femeie. –
11. A recunoaște, a dovedi, a declara, a admite. –
12. A fi recunoscător, a mulțumi. –
13. A recunoaște drept șef, a respecta, a avea considerație. – Aromână cunoscu, cunuscui, cunoaștire, meglenoromână cunos(c), istroromână cunoscu. Latină cognōscĕre, prin intermediul unei forme vulg. *connōscĕre (Pușcariu 447; Candrea-dens., 446; Rew 2031; Dar); conform italiană conoscere, provensală conoire, franceză connaître, catalană coneixar, spaniolă conocer, portugheză conhecer. – Derivat cunoscut, substantiv masculin (persoană știută; prieten); necunoscut, adjectiv (care nu este cunoscut); cunoscător, adjectiv (care cunoaște); necunoscător, adjectiv (care nu cunoaște, ignorant); cunoștință, substantiv feminin (cunoaștere; știre; judecată; noțiune, idee; relație de societate; persoană cunoscută; învechit, gratitudine; învechit, conștiință); necunoștință, substantiv feminin (ignoranță, nepricepere); încunoștiința, verb (a aduce la cunoștință; a informa); cunoștințe, substantiv feminin plural (persoane cunoscute) care pare să reprezinte latină cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Drăganu, Dacor., II, 278; Dar), secolul XVII, învechit; recunoaște, verb (a admite; a acorda; a mărturisi; a vizita; a explora; a mulțumi), a înlocuit în epoca modernă verb cunoaște cu sensurile 11-13; recunoscător, adjectiv (care poartă gratitudine); nerecunoscător, adjectiv (ingrat); recunoștință, substantiv feminin (gratitudine); nerecunoștință, substantiv feminin (ingratitudine).
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Cunoaște verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural cunosc, perfect simplu 1 singular cunoscui, 3 singular cunoscu; participiu cunoscut
DOOM – dicționarul ortografic