1
Dăinui, dăinuiesc, verb IV.
Intranzitiv
1. (La persoana 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista.
2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prezent indicativ și: dăinui] – Din sârbo-croată Danovati.
Intranzitiv
1. (La persoana 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista.
2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prezent indicativ și: dăinui] – Din sârbo-croată Danovati.
DEX – dicționarul explicativ
2
A dăinui dăinuiesc intranzitiv 1) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre ființe) A se mai afla în viață; a viețui; a trăi; a exista. [Silabe Dăi-nu-i] /<slavă dano vati
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Dăinui (-uesc, -it), verb –
1. A dura. –
2. A se prelungi, a ființa.
Sârbă danovati, danujem (Candrea; Scriban).
După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din turcă dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Derivat dăinuitor, adjectiv (trainic, persistent).
1. A dura. –
2. A se prelungi, a ființa.
Sârbă danovati, danujem (Candrea; Scriban).
După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din turcă dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Derivat dăinuitor, adjectiv (trainic, persistent).
DER – dicționarul etimologic
4
Dăinui verb (silabe -dăi-), indicativ prezent 1 singular dăinuiesc/dăinui, imperfect 3 singular dăinuia; conjuncție prezent 3 singular și plural dăinuiască/dăinuie
DOOM – dicționarul ortografic