Țipa

Țipa¹, țip, verb I. Intranzitiv
1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera.
A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva.
A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical.
2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite.
3. Figurat (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Etimologie necunoscută

DEX – dicționarul explicativ

Țipa², țip, verb I. Tranzitiv (Regional)
1. A arunca, a azvârli.
Prin specializare A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc.
2. A scoate, a da afară.
3. A alunga, a goni. – Etimologie necunoscută

DEX – dicționarul explicativ

A țipa țip intranzitiv 1) (despre ființe) A scoate țipete; a răcni; a striga. Țipa de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. Țipa la copii. /Origine necunoscută

NODEX – noul dicționar explicativ

Țipa (a striga, a arunca) verb, indicativ prezent 1 singular țip, 3 singular și plural țipă

DOOM – dicționarul ortografic

Tipa interjecție (Repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cineva care umblă desculț sau pășește foarte ușor. – Onomatopee.

DEX – dicționarul explicativ

Tipa/tipa-tipa interjecție

DOOM – dicționarul ortografic